Eu am avut noroc să am două seturi de bunici, și de la mama și de la tata... Probabil datorită faptului că am fost primul copil în neam am fost și foarte răsfățată. Pentru că ai mei munceau la București și bunicii stăteau la Constanța mi-am petrecut copilăria în brațele lor. Ei m-au crescut, m-au învățat să fac primii pași, să spun primele cuvinte... Multă vreme (vreo 5 ani până a apărut sora-mea) am făcut fix ce am vrut, cu o singură excepție: Nu mai țineam exact minte de ce, dar nu vroiam să îmi petrec noaptea la bunicii din partea mamei... Cum se lăsa seara intram în panică... Îl sunam pe bunicul celălalt să vină să mă ia de acolo... Se lăsa cu urlete, țipete și, până nu venea să mă ia de acolo nu încetam .. Apoi a apărut sora mea. S-a făcut rapid împărțeala copiilor între bunici și ea s-a nimerit să stea la bunicii din partea mamei. Atunci mi-am dat eu seama în sfârșit ce mă deranja. Mamaia (D-zeu s-o ierte), mergea pe principiul: Bătaia e ruptă din rai!, nu se ferea să o facă pe sora-mea proastă, pișcăcioasa, căcăcioasa etc. Copil fiind nu înțelegeam exact ce se întâmpla dar eram sigură că nu e bine. Instinctul îmi spunea să mă feresc de Mamaie, să stau cu ceilalți bunici că e mult mai bine de mine. Mama Lida (bunica din partea tatălui) și a crescut copilul cu dragoste. S-a lăsat de servici și a stat cu el acasă până la 7 ani. Dragostea aia a aplicat-o și la mine... Nu mi se spunea niciodată NU, mi se explicau consecințele și eram lăsată să aleg. Pe principiul ăsta mi-am crescut și eu copilul. Bianca nu știe ce înseamnă să dai: Na Na, nu știe conceptul de bătaie nu a auzit la mine apelative precum: Proasto tâmpito, măgarule .. Etichetele nu exista la noi în familie. Mi-era teamă că am greșit, că am cocoloșit-o, că va trebui să ii dau drumul în lume (în toamnă trebuie să mă întorc la muncă), și lumea nu e cea pe care i-am zugrăvit-o eu... Apoi am citit articolul asta și asta și am aflat că am făcut bine, că în prezent se desfășoară o campanie de conștientizare a părinților cu privire la traumele pe care le provoacă fără voie copiilor proprii.
Un studiu Salvati Copiii Romania publicat zilele acestea arata ca peste 35% dintre parinti recunosc ca isi bat copiii - si mai au si tupeul sa se scuze,aruncandu-i copilului in fata Esti rau! - , in timp ce peste 60% dintre copii recunosc ca sunt batuti de parintii lor.
Studiul mai contine si alte date triste despre nivelul de violenta fizica, verbala si emotionala la adresa copiilor, atat acasa, cat si la scoala si poate fi accesat de aici.
Nu exista copil rau..copilul vine pe lumea asta ca o carte cu paginile goale..complet goale - cum spuneau latinii tabula rasa - o carte ale carui pagini fiecare parinte are dreptul sa le scrie cum doreste el..Copiii sunt si devin ceea ce noi ii facem sa fie!
Eu nu intenționez ca Bianca să ajungă să afle vreodată care sunt motivele care au dus la apariția acestei postări. Sper că nici copiii voștri nu vor afla vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu